A fi sau a nu fi .... grasa

De cand ma stiu pe lumea asta mi-a fost groaza sa nu cumva sa fiu grasa!

Rezultatul? Se vede cu ochiul liber...

N-am sa iau acum povestea de la capat, poate cu alta ocazie, vreau doar sa-mi exprim, ca sa zic asa, ultimele revelatii cu privire la acest subiect.
Privind si ascultand la alte persoane... grase, care se simteau bine in pielea lor si erau fericite, de genul, "grasa si frumoasa", le judecam in sinea mea si ma gandeam, pai sigur, strugurii sunt acri, daca nu sunt in stare sa slabeasca se prefac ca le place asa. Si zicand acestea imi juram in sinea mea ca nu-mi voi accepta NICIODATA statutul, ca voi avea grija intotdeauna sa spun tuturor si mai ales mie insami, ca e o stare trecatoare, de tranzitie, ca nicidecum nu voi ramane asa.... Si... guess what?! In felul acesta mi-am stabilizat, statornicit, cu propriile manute, adica cu propriile ganduri ucigase, statutul de a fi grasa... Pentru ca ma uitam la cat de grasa sunt, nu faceam altceva decat sa ma simt grasa si... urata si... vinovata... si... nedemna de iubire si... toate cele.

Buun. Iata ce nu functioneaza: Daca ne uitam la ceea ce nu este, la ceea ce lipseste, la ceea ce NU vrem si asociem aceste observatii cu sentimente de frustrare si nefericire... ne-am ars! Investind energia in aceasta directie nu vom face nimic altceva decat sa dobandim si mai mult din acel ceva....

Acum: Iata ce functioneaza: Sa privim cu iubire la ceea ce este. Sa acceptam si sa imbratisam ceea ce este. Concret: Ma uit in oglinda pe care de obicei o evit si imi spun, ei bine, da, asta sunt in acest moment. Caut in adancul inimii mele Iubirea si o scot la iveala. Daca nu pot nicicum altfel, atunci imi spun: Daca acesta ar fi trupul iubitului meu, l-as iubi mai putin?? Nicidecum. Apoi realizez ca Sf Pavel spune in Biblie ca trupurile noastre nici nu sunt ale noastre, ci ale celuilalt. Si imi dau seama ce adanca e taina. Imi mai pot eu oare permite sa nu-mi iubesc trupul si sa afirm ca imi iubesc barbatul? Nu tine...
Deci, caut in mine Iubirea si o rasfrang asupra trupului meu, asa cum este el acum. Ma uit la singura explicatie valabila, ca orice lipsa de iubire e un strigat dupa iubire. Si stiu cu precizie ca din acest spatiu e posibila orice transformare pe care mi-o doresc. Ma imbrac frumos si curat, ma ingrijesc si fac ceea ce imi face bine. Mananc ca un om absolut normal, nici prea mult nici prea putin, cat imi trebuie si sanatos. Ma intreb de ce vreau neaparat sa fiu slaba si aflu ca vreau sa ma simt frumoasa, atragatoare, usoara, normala, sanatoasa.... si atunci experimentez si ma concentrez exact pe aceste stari. Ma simt frumoasa, atragatoare, usoara, normala, sanatoasa... si sunt.

Azi am luat doua cartonase si am scris pe ele:

1. Acesta este Cantarul Fermecat al lui Lady Harmony
2. Te binecuvantez, instrument micut si te invit, in calitate de cantar, sa devii pentru totdeauna prietenul si asociatul meu. Te binecuvantez si te investesc cu puterea de a fi pentru totdeauna un semn si o dovada a faptului ca miracolele exista si sunt cel mai normal lucru pe lume. Precum in Cer, asa si pe pamant.

Intentionez sa scriu ceva si pe oglinda... Va tin la curent... :-)

Ce mai gasiti aici?

Fragmente din lecturile care pentru mine sunt ca aerul si apa...

O lista cu toate cartile citite si calduros recomandate de mine...

Si altele... mai vedem noi... orice mi se pare util si frumos de impartasit cu voi

Pentru asta trebuie sa dati clic pe "View my complete profile", sub fotografie, si pe pagina care se deschide gasiti lista cu celelalte blog-uri.

Nota: Prietena mea, Raluca, ma intrerupe la fiecare a treia propozitie cu: "stai sa scriu ce spui acum!"... Draga mea draga, vreau sa-ti iau aceasta povara si sa pun eu aici, pe blog, tot ce mi se pare vrednic de notat...

Soaptele Sufletului

Cel dintai care mi-a atras atentia asupra faptului ca... primesc mesaje... a fost Edgar. La inceput m-am speriat rau de tot, poate asa cum va speriati voi acum cand cititi aceste randuri... Ei, dar asta era candva in martie.... deci cu muuult timp in urma. De atunci am invatat sa nu ma tem de nimic si sa privesc lucrurile cu ochii Iubirii.
Ei bine, da, primesc mesaje... de undeva... din interior... poate de la sufletul meu, poate de la Ingerul meu, poate de la partea divina din mine. Spuneti-i cum vreti. Ceea ce e important, e ca sunt mesaje de iubire si de lumina. Si ca din momentul in care am acceptat sa le primesc, viata mea s-a transformat total si a devenit cu adevarat un taram al fericirii. Aceste mesaje nu sunt ceva special, sunt soapte ale sufletului, soapte ale Duhului, asa cum le primeste fiecare om, daca se deschide si le doreste.
La inceput am fost surprinsa, descoperind ca scriu lucruri, pe care apoi le gasesc exprimate aproape identic in cartile pe care le citesc. Surprinsa si, pe alocuri, cu inima topaind de fericire. Coplesita de sentimentul ca... nu sunt chiar nebuna... ca nu sunt singura in Univers. Ca undeva, la nivelul sufletului, suntem cu totii interconectati si ca simtim asta cu cat ne apropiem mai mult de Sursa, adica de Iubire.
Acum m-am obisnuit deja cu acest fenomen si chiar ma amuz cand imi descopar din ce in ce mai des ideile si revelatiile "mele" in carti, in filme, in predici... Exemplul care m-a impresionat cel mai mult dintre toate a fost muzica lui Xavier Naidoo, cel mai popular si mai talentat cantaret actual al Germaniei, in ale carui texte mi-am regasit "textual" fragmente din poeziile mele sau din scrisorile catre Edgar. Desigur, oricine le-ar pune alaturi ar pune mana in foc ca "m-am luat dupa Xavier", sau cel putin am fost influentata de arta lui... iar eu n-am cum sa dovedesc ca am cunoscut acele texte ale lui abia mult mai tarziu... dar pe de alta parte chiar nu trebuie sa dovedesc nimanui nimic... pur si simplu ma bucur de ceea ce este si ma minunez de frumusetea acestor mici revelatii.
Pentru cei care nu-l stiu pe Xavier Naidoo si nu inteleg germana.... o sa incerc sa traduc cate ceva din textele lui... hmm desi cred ca si-ar cam pierde farmecul...
Dar sa revenim la soaptele sufletului... stiu cu precizie ca nu e un fenomen special si ca e o caracteristica a fiecarui om, pe care trebuie doar sa si-o dezvolte... daca doreste. Pentru mine, acest glas, firav dar imposibil de ignorat, din interior, constituie un izvor nesecat de fericire si bucurie, o dovada ca sunt vie si ca Iubirea exista.

Un fel de introducere

Acesta nu e nicidecum inceputul... Poate este inceputul unui inceput, ca fiecare clipa dealtfel...
Exact asa cum am spus, scriu aici pentru voi si numai pentru voi. Ma preocupa acest gand de catava vreme, pentru ca am descoperit ca incerc sa va transmit gandurile mele prin messenger si mail si ca in felul acesta nu sunt eficienta de loc...
Inainte de toate as vrea sa stiti ca aceste randuri sunt scrise fara nici o pretentie, fara vreo ordine logica sau cronologica... nu sunt nimic altceva decat sufletul meu pus pe tava... si numai pentru aceia dintre voi care gasiti vreun folos in ele. Scriu aceste randuri cu constiinta ca eu insami sunt un dar pentru lume, exact asa ca fiecare dintre voi. Scriu aceste randuri, constienta fiind ca nici cea mai mica dintre minunile pe care le traiesc in fiecare zi nu e numai pentru mine, ci pentru oricine doreste sa ia parte la ele. Va indemn sa nu judecati nimic din ceea ce cititi, pentru ca minunea sa nu-si retraga petalele, inchizandu-se in ea insasi, ci sa primiti ceea ce este de primit, daca gasiti ceva de primit, iar daca nu, sa-mi daruiti un zambet si sa mergeti mai departe.